[vc_row][vc_column][vc_column_text]Am decis să scriu acest articol despre leziunile de cartilaj pe fondul creșterii numărului de pacienți care se prezintă cu leziuni de cartilaj acute, dar și pentru că multă lume nu prea înțelege ce este cartilajul. Așa că vă scriu despre asta pentru că, deși știm deja cu toții câte ceva despre artroză, avem nevoie de informații verificate, mai ales dacă nu controlăm foarte bine noțiunile de bază.
Ce este cartilajul?
La această întrebare am două comparații foarte ușor de vizualizat, zic eu. Una dintre ele este tencuiala de pe un zid, cea de-a doua este glazura de pe amandine. Mie îmi plac mult amandinele. Și, la fel ca glazura, cartilajul sănătos dintr-o articulație este neted și strălucitor, fără crăpături. Înainte mai dădeam exemplul unei pulpe de porc sau al unui miel pe care îl tranșezi, în a cărui articulație vezi cartilaj. Sau pulpele de pui cu capetele acelea cu zgârci. Nu mică mi-a fost mirarea că în ziua de azi lumea nu mai tranșează atât de multe animale cum o făceam (și încă o fac) eu.
Când cartilajul se uzează, trebuie să ne gândim ca la o tencuială veche ce se desprinde de pe zid.
Este cea mai ușoară explicație pe care am găsit-o care să aibă reprezentare vizuală. Aici vorbim despre vestitele condropatii și condromalacii.
Ce face cartilajul?
Are două funcții mari și late. Prima e de a facilita mișcarea oaselor unul pe altul fără frecare. Cartilajul e foarte alunecos, și cu ajutorul lichidului sinovial (uleiul din articulatie) face ca miscarea sa fie practic extrem de usoara. Consistenta cartilajului sanatos e cea a unei mingi de ping-pong. Tot ce e mai moale de atat e deja in sfera patologicului. Trebuie sa stiti si ca acest cartilaj e ca un burete pentru lichidul sinovial, astfel ca el absoarbe acest lichid cand articulatia e in repaus, si il stoarce afara cand articulatia este in miscare.
A doua functie este de absorbtie a socului. Cand calcam, sau facem miscari in incarcare (pe greutate) simtim un oarecare soc, mai mult sau mai putin, in functie de cat de mari suntem, ce greutati incarcam, tipul de activitate, etc. Aici intervine foarte mult grosimea cartilajului, in functie de zona. La maini de exemplu avem cam 1 mm grosime, in schimb la nivelul genunchiului ajugem si la 6 mm.
Ce leziuni pot sa apara?
Pai avem leziuni de uzura, ca in artroza. Apoi avem leziuni acute, traumatice. Si nu in ultimul rand, avem leziuni datorate unor boli, cum e poliartrita reumatoida.
Leziunile de uzura din artroza sunt cele care apar in timp, si despre artroza am scris pe larg in acest articol. Si mai scriu inca o data si aici ca sedentarismul (lipsa de miscare fizica) poate determina leziuni de uzura a cartilajului.
Leziunile traumatice pot fi de tipul osteocondrita disecanta, care apare indeosebi la pacientul tanar, cu desprinderea unui fragment de os si cartilaj de la nivelul unei suprafete articulare si aparitia unui corp liber care va poate bloca articulatia. Atentie, osteocondrita disecanta poate sa apara chiar si in absenta unui traumatism, prin fenomene ischemice la nivelul osului afectat.
Mai pot aparea si in cadrul unor traumatisme sportive severe, cu desprinderea propriu-zisa a unui fragment de cartilaj si durere intensa la nivelul articulatiei afectate.
Mai sus aveti niste imagini artroscopice a unor leziuni de cartilaj (1 si 2), precum si o bucata de cartilaj desprinsa complet si care se plimba liber in articulatie. Tratamentul este de electie chirurgical, deoarece capacitatea de vindecare spontana a acestor leziuni este aproape zero.
Mai avem si leziunile de cartilaj datorate unor boli de tip autoimun, cum sunt poliartrita reumatoida. Diferenta dintre acestea si leziunile de uzura este ca in cadrul acestor boli distrugerea cartilajului este uniforma, spre deosebire de leziunile de artroza unde apar in deosebi in suprafetele portante (adice zonele unde frecarea este maxima).
De ce ne doare?
Cartilajul nu are vase de sange (deci nu se poate vindeca singur) si nici nervi (deci nu doare). Doare in schimb osul de dedesubtul sau, unde apar fenomene de inflamatie, de remodelare si aparitia de osteofite (ciocuri).
Cum se trateaza?
In primul rand sa prevenim, prin toate metodele posibile descrise in cazul artrozei. Traumatismele nu prea le putem preveni, dar putem sa avem grija la echipament si la tipul de sport practicat si riscurile sale. Preventia in cazul bolilor autoimune nu este, evident, posibila. Tratamentul medicamentos cu suplimente articulare de tipul glucozamina, condroitina, etc. a fost dezbatut in acest articol.
Cand avem leziuni mici sau de uzura, de regula putem opta pentru tratament nechirurgical, putem sa efectuam infiltratii intra-articulare si sa optam pentru fiziokinetoterapie. In cazul osteocondritei disecante la pacienti tineri, copii, si doar in cazul unor leziuni stabile, se poate opta pentru tratament conservator.
Tratamentul chirurgical al leziunilor de cartilaj se face prin mai multe metode, si aici vorbim de dimensiuni in primul rand. Daca gasim intregul os lipsit de cartilaj si/sau daca avem leziuni care sunt „in oglinda” (avem o leziune in acelasi loc pe ambele oase, si sus si jos de exemplu), atunci nu se poate efectua tratamentul chirurgical.
Daca avem o leziune unica, sau multipla dar in zone diferite, avem urmatoarele tehnici:
1. Abraziunea leziunilor condrale
Aceasta este cea mai veche metoda si se aplica in cazul in care avem putin tesut care atarna sau este desprins, fara aparitia osului dezgolit.Aveti doua videoclipuri mai jos unde puteti vedea leziunea de cartilaj si metoda de abrazare a leziunii.
Mai avem coablatia prin radiofrecventa, unde metoda este similara dar se foloseste un fel de fier de calcat pentru a nivela cartilajul. Iata metoda mai jos.
2. Microfracturi
Aproape la fel de veche, se bazeaza pe vestitele celule stem din maduva osului care se gaseste sub cartilaj. Practica daca avem os dezgolit, si in limita a maxim 2 cm ca arie, atunci putem apela la aceasta tehnica. Problema este ca tipul de cartilaj regenerat este fibrocartilaj, care se deosebeste de cartilajul hialin prin durabilitate si elasticitate mai scazute, este mai putin rezistent la frecare si se va deteriora la randul sau mai accelerat. De asemenea, el este mai reliefat, comparatia cea mai buna este a unei cicatrici de piele fata de pielea normala. Iata tehnica mai jos.
3. Mozaicplastie (OATS)
Practic un fel de transplant autolog de tesut os + cartilaj ca un fel de dop, care se recolteaza de la acelasi genunchi dar din parti unde nu avem nevoie asa de mare de cartilaj si se transplanteaza catre zona lezata. Si aici avem limitarea datorita dimensiunilor si formei circulare a grefei. Recent s-au dezvoltat si instrumente pentru a inlocui total zona portanta a unui condil femural.
4. Transplant alogrefa (OATS sau condil intreg de la cadavru) – din pacate nu este disponibil in Romania.
5. ACI
Transplant autolog de condrocite. Practic un petic de cartilaj crescut in laborator de catre biologi, cu o mostra de tesut de la pacient. Inlocuieste tesutul natural pierdut. Necesita doua operatii si este foarte scump.
6. MACI
Practic, un petic de matrice extracelulara care sa inlocuiasca tesutul pierdut la fel ca la ACI dar intr-o singura sedinta si fara costurile uriase asociate. Matricea poate fi pusa in combinatie cu microracturi (tehinca pe care eu o prefer) sau poate fi fixata singura.
Avantajul acestor proceduri este ca putem trata leziuni mult mai mari, de pana la 8 cm.
7. Osteotomie. Cateodata nu putem repara cartilajul in interior. Dar putem observa ca modificand felul cum calcam pe articulatie putem sa reducem mult durerea pacientului si chiar sa dam o sansa regenerarii de cartilaj. Am discutat pe larg in acest articol.
8. Protezele. Din pacate de multe ori batalia noastra pentru sanatatea cartilajului este pierduta. Atunci este momentul sa ne gandim la protezarea articulara. Dupa cum observati, este ultima varianta si trebuie sa recurgem la ea cand am eliminat orice alta varianta.
Sper eu sa fi inteles mai bine ce e cu cartilajul acesta si de ce este asa de important. Pentru ortopezi este o adevarata psihoza mentinerea sanatatii acestuia si circa 80% din pacientii cu dureri de articulatie au o forma de afectare a cartilajului. Asa ca e usor sa intelegem de ce. Important e de retinut ca trebuie sa ne protejam cat mai bine si sa ne ingrijim cat mai corect atunci cand suntem diagnosticati cu o astfel de problema.
Daca doriti detalii despre una din aceste tehnici, va invit la o discutie pe aceasta tema.
In rest, sa auzim de bine!
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]
One comment
Baniță Cristian
aprilie 15, 2022 at 2:51 pm
Mulțumesc pentru informații!
Foarte utile!