Alergarea (sau vestitorii primaverii)

A venit caldura, si ca orice alt sport sezonier (daca nu suntem impatimiti) alergarea (sau joggingul) devine o preocupare din ce in ce mai prezenta in mintile noastre. Fie ca vrem sa slabim, sa facem ceva activitate fizica, sa fim mai sanatosi, sau sa ne antrenam muschiul inimii, cu siguranta ca am intalnit vreun prieten/vreo prietena care sa ne propuna sa iesim la alergat seara in parc, sau sa participam la cine stie ce marathon sau semi, sau triathlon.

In afara de participantii sporadici la aceste evenimente mai avem si pe cei care fac asta de semi-performanta sau chiar performanta as zice eu, in afara orelor de munca, unde se pun multe ore la bataie pentru a intra in competitii internationale cu sperante la premii, podiumuri si gloria deplina. Ei bine nici acestia nu sunt asa de rari precum as fi crezut eu la inceputul carierei mele.

Toate bune si frumoase, dar de ce scriu eu, ca ortoped, despre alergare?

Exista un site pe internet care se numeste Runner’s World. Acolo exista o lista foarte buna, zic eu, despre leziunile comune la care se poate supune un impatimit al acestui sport. Si de ce exista asa ceva? Pentru ca, desi aparent inofensiva, alergarea poate aduce o pleiada de leziuni, care mai de care mai interesante (pentru mine, bineinteles).

Zonele (sau articulatiile) cele mai expuse la risc sunt piciorul (laba piciorului, pe romaneste), genunchiul, glezna, gamba, coapsa si soldul. In ordinea asta. Foarte rar vine cate un maratonist si imi zice ca il doare soldul. Dar genunchi paraditi, calcaie ferfenita si tibii dureroase am vazut din plin.

O sa enumar cateva din cele mai comune aici:

Sindromul femuro-patelar (sau genunchiul alergatorului)

Practic inseamna leziuni mici de cartilaj intre rotula si femur. Asta poate sa aiba 100 de cauze, cele mai nasoale sunt cele care vin dintr-o genetica diferita fata de normal, unde femurul meu si rotula au forme putin diferite, sau insertiile musculare nu sunt unde trebuie. Sau poate sa insemne doar ca am insistat prea mult, sau ca alerg putin aiurea, sau ca am musculatura slaba. Oricum ar fi, e bine de vizitat ortopedul.

Fracturile de stres

Aici e o adevarata belea, pentru ca cei care fac asa ceva tind sa nu asculte nici de medic, pentru ca se antreneaza excesiv. Mult peste puterile lor si peste capacitatea organismului de a face fata efortului. Urgent la medic, indiferent daca e vorba de tibie, picior sau alta parte a corpului, dureroasa si la mersul normal.

Fasceita plantara, sindromul de banda ilio-tibiala, intinderi musculare prin mai multe locuri

Aici e vorba tot de un exces de zel, sau de o anatomie modificata, mai ales in cazul fasceitei. Pot sa am platfus, sau sa am bolta prea inalta (cavus). Pot sa fac intinderi (mini rupturi) musculare la muschii gambei sau ai coapsei, sau mai rau, sa am asa-zisele „shinsplints” care sunt al naibii de dureroase. Odihna, stretching-ul, o dieta buna, echilibrata, si traim sa alergam si alta zi.

Tendinitele

Fie ca sunt patelare, ahileene, peroniere sau prin alte parti, sunt agasante. Aici e vorba sa tratezi la timp ceva mic ca sa nu cronicizeze in ceva mare si sa imi bag eu nasul pe acolo. Atentie mare! Un tendon cu tendinopatie cronica se rupe foarte! usor.

Periostita

La inceput, credeam ca e o legenda. Apoi, mi-am dat seama ca oamenii astia chiar exista. Periostita e inflamatia invelisului unui os, cu precadere tibia. Nu va jucati cu programul vostru de alergare (da, trebuie sa aveti un program bine stabilit). Treaba asta poate aluneca foarte usor catre o fractura de stres.

Traumatismele de tot felul

Entorse de glezna, ligamente pe la genunchi, meniscuri, toata pleiada e aici. Evitati pe cat posibil, mai ales pe teren accidentat, la munte, pe teren alunecos (vezi iarba uda).

Cum prevenim?
Pai educatia e in primul rand foarte importanta. Sa citim despre asta, sa stim cum trebuie sa alergam, ce tip de picior avem, ce echipament sa luam, etc.
Apoi, sa ne oprim daca ne doare ceva. E foarte important. Alergarea pe durere e cel mai rau lucru posibil. Poate sa rupa ceva care e doar fisurat, poate sa cronicizeze ceva care initial putea trece cu niste gheata si preferatul vostru EQVAGEL.

Faceti-va un plan de alergare. Daca mergeti sa alergati cu colegul de birou care a facut deja vreo 5 triatloane si se pregateste de Bucharest Marathon, alegeti sa nu alergati cu el daca sunteti incepator si el nu e dispus sa scada ritmul cand alearga cu dvs. Daca e al 4lea maraton din an, dupa cel din primavara, cele cateva de pe la munte si pt asta din octombrie lucrurile nu merg prea grozav, refaceti planul. E posibil sa va spuna organismul dvs ca e cazul sa va odihniti. Asa puteti preveni o accidentare care sa va coste mult.

Incalzirea si stretchingul. Critic de importante.
Fitness si greutati. Nu e de ajuns ca puteti alerga 42 km in 5 ore, musculatura dvs trebuie antrenata separat, pentru ca va protejeaza suplimentar. Nu va uitati la kenyeni. Aia sunt de pe alta lume. Musculatura antrenata si lucrul cu greutati a fost dovedit ca e un factor protector impotriva fracturilor de stres.

Hidratare si odihna.
Un corp odihnit va da cele mai bune rezultate si cel mai bun randament. Un muschi deshidratat se va rupe ca un bat uscat.

Vremea si terenul.
Daca ploua, nu alergati decat daca sunteti mega bazati ca puteti face fata. La fel si pe conditii mai neprietenoase. Terenul accidentat se numeste accidentat ca asa o sa fiti dvs referit la urmatoarele antrenamente (aa, pai ala s-a accidentat, nu mai vine la asta din octombrie).

Cum tratam?
Daca initial o sa va uitati pe Google si o sa dati de RICE protocol, mai bagati un Sindolor, o arnica sau un EQVAGEL si un nurofen, ar fi bine daca nu va trece in 24-48 ore durerea, sa veniti totusi la un control. Daca e insa mai grav de atat si s-a rupt, umflat, ati auzit un poc, etc., fuga la medic.

In rest, sa auzim de bine!

Leave a Reply